Presiune uriașă pe Mircea Lucescu înaintea debutului în noul mandat la echipa națională a României: „Cei din Kosovo vor răzbunare!”. EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu își începe noul mandat la echipa națională a României în Kosovo, iar cei de acolo vor răzbunare.

Naționala României joacă vineri, 6 septembrie, în deplasare, de la ora 21:45, cu echipa statului Kosovo, primul meci din actuala ediție a Nations League.

Selecționerul Mircea Lucescu se află sub presiune în noul mandat la națională, în condițiile în care cei din Kosovo vor răzbunare

Cele două echipe au fost adversare și acum un an, în preliminariile EURO 2024. România s-a impus cu 2-0 pe Arena Națională, dar meciul a fost marcat de incidente, fiind întrerupt 40 de minute din cauza unui banner. Ca urmare, cei din Kosovo vor răzbunare la meciul de vineri.

„Mircea Lucescu este cel mai mare antrenor român. Este un câștig pentru fotbalul românesc. Sper să debuteze cu victorie. Cei din Kosovo vor răzbunare pentru ce s-a întâmplat în preliminariile pentru EURO, dar mizez pe experiența domnului Lucescu.

Din punctul meu de vedere, Mitriță este un câștig. Este capriocios, dar respectul față de Mircea Lucescu va fi mult mai mare. Orgolioul se dă la o parte.

Nu s-a discutat nimic la Palat despre neconvocarea lui Bîrligea. Eu aș merge pe Louis Munteanu. Nu pricep de ce nu a fost chemat Bîrligea. Nu știu ce caută Pușcaș”, a spus impresarul Mihai Stan, la ProSport Live.

Pe 12 septembrie 2023, naționalele României și a statului Kosovo se întâlneau în preliminariile EURO 2024. În minutul 17, arbitrul a trimis echipele la cabine, din cauza faptului că ultrașii din gruparea „Uniți Sub Tricolor” au afișat un banner pe care scria „Kosovo e Serbia”.

Partida s-a reluat după aproximativ 40 de minute, iar „tricolorii” s-au impus cu 2-0. Ulterior, UEFA a amendat Federația Română de Fotbal cu 52.000 de euro. În plus, a decis ca următorul meci de pe teren propriu, cel cu Andorra, să se joace cu porțile închise. Forul continental a permis, totuși, ca în tribune să fie copii.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×